Sentimente.

E o oră târzie. E trecut de mult de miezul nopții, e oră la care unii pleacă către locul de muncă. În curând voi trece de 24 de ore de când sunt treaz. De atunci bântui prin casă, am încercat să ies în oraș, am încercat cam tot ce îmi stătea în putință pentru a-mi găsi liniștea. Departe de mine acest lucru.

Acum stau în pat, mă gândesc și butonez pe hârbul de laptop. Asta fac de câteva ore, așa mi-am pierdut ziua. Am simțit că ceva nu e în regulă, m-am gândit doar la Ea. S-a putea ca acest text să semene cu unul scris de Radu F. Constantinescu, dar nu vreau deloc să fie așa, ceea ce relatez eu aici sunt trăiri ale unui om simplu, ale unui sociopat, de aceea vă și scriu în acest moment. Credeți-mă că mi-a luat mult până să trec peste încercarea de a-mi cenzura aceste trăiri și de a le păstra doar pentru mine, dar am ajuns la concluzia că pentru a vă face să înțelegeți sociopatia trebuie să aflați și aceste lucruri. Am scăpat de vălul rușinii, timidității și al pudori și acum vă scriu.

Îmi caut liniștea de câteva ore bune în muzica clasică, încerc să scap de gânduri și s-adorm. Nu pot. Simt că pe cât încerc mai mult, pe atât mai mult gândurile și sentimentele față de ea se amplifică.

(Pauză. Caut pe Facebook de când am început să discutăm.)

Nu am reușit să descopăr de când discutăm. Totul a început de la un subiect neutru, neinteresant pentru mine, dar foarte interesant pentru Ea. Am contitnuat de atuci discuția și am vorbit zi de zi. Poate au trecut unele zile fără să vorbim sau fără să ne spunem „Noapte bună!”, dar acestea au fost foarte puține.

Încerc să îmi dau seama dacă ea simte vreun sentiment față de mine, dar nu reușesc. Am încercat în nenumărate rânduri să plusez și să îi arăt că țin la ea și că vreau să discutăm puțin de faptul dacă e interesată să intrăm într-o relație. Mereu a ezitat, chiar de câteva ori mi-a dat semnale serioase de respingere, spunându-mi pe față că nu am dreptul să mă apropii sau să mă îndrăgostesc de ea, nu îmi permite, Ea vrea un tip cu bani, sugerându-mi că îs doar un pârlit care nu îi poate oferi ceea ce caută. Niciodată nu am încercat să îi sugerez faptul că merit o șansă, că poate relația noastră ar putea trece dincolo de partea materială. Poate mă vedeți care pe un puști de clasa întâia, îngrăgostit pentru prima dată. Nu-i așa, simt pentru această fată mult mai mult decât pentru oricare alta am simțit vreodată. Simt că sentimentele mele pentru ea trec dincolo de orice instinct animalic, simt că trece dincolo de ceea ce putem înțelege și percepe noi, simt ceva sublim, indescriptibil.

(Pauză din nou. Din nou pe Facebook, în căutarea primului schimb de replici dintre noi.)

De data asta am reuști să găsesc ceea ce căutam. Au trecut aproape 7 săptămâni de când tot vorbim și mă simt confuz. Au fost momente în care Ea a plusat și mi-a dat sentimentul că mă vrea, că ar fi dispusă să trecem dincolo de amiciție, au fost momente în care m-a respins explicit, fără niciun fel de reținere.

Probabil totul ar fi mult mai clar dacă am fi aproape unul de altul și am fi avut o discușie față în față, dar suntem la câteva sute bune de kilometri. Nu mi-am făcut curajul de a o vizita, cu atât mai mult cu cât m-a respins când i-am spus că îi voi face o vizită.

Mă simt precum un obiect, mă simt folosit, mă simt un mijloc, simt că se folosește de mine pentru a afla unele lucruri. Sper să mă înșel și ca totul să se sfârșească fericit și să reușesc, în fine, să mă apropii de Ea.

Sau poate cineva nu dorește acest lucru, poate chiar nu ne potrivim, iar cineva ne ține departe?

Încerc să gestionez peste aceste sentimente și să trec peste orice gând negru, oricât de rău sau periculos ar fi el pentru mine, în această privință nu îmi fac deloc probleme, dar mă ucide gândul că nu o înțeleg, că nu îmi spune exact ceea ce dorește, ceea ce vrea și cum vrea.

Sunt un sociopat, știu. S-a întâmplat să simt sentimente față de cineva și, culmea, mă respinge.

Again.

Din nou trec printr-o stare caracterizată de singurătate, de pesimism și de gânduri negre. E o stare persistentă și foarte de întâlnită în viața mea.
E de acum o obișnuință să trec prin așa ceva și am început să găsesc o ciclicitate a acestor stări, mai am puțin și pot descrie cu exactitate momentul în care urmează să trăiesc o astfel de stare, mai-mai că aș putea să vorbesc și despre starea pe care o voi trăi și chiar aș putea să v-o descriu în detaliu.

Mintea mi-e picată într-un pesimism distructiv, îl poți simți din primele cuvinte pe care ți le voi spune în discuția pe care o vei avea cu mine și îți vei da seama cum sunt după ce îmi vei auzi primele înjurături, apărute inevitabil după primele două-trei propoziții pe care le vom schimba.

Mi-e silă de cei din jurul meu, mi-e silă de relațiile pe care le am, mi-e scârbă de mine și cred că nimic nu mă poate salva. Jonglez numai negativism și sunt un pesimist convins, poate așa m-am născut și așa mi-a fost scris. Am momente în care nu cred în nimeni și nimic, nici măcar în mine. Asta din ce în ce mai des. Nu trece săptămână fără așa ceva, de acum e obositor, iar finalul întârzie să apară. Să vină din partea unei persoane sau să vină din mine? Să fie o schimbare a mea sau o decizie de moment? Nu, nu vă gândiți la așa ceva. Nu e ceea la ce mă gândesc eu.
Am căutat soluții. Dependențe, senzații de moment care să mă facă să uit. Totul a fost de moment, pe termen lung totul revenea și se resimțea mult mai rău decât înainte. A fost cafea, a urmat alcool, au fost țigări, au urmat multe altele, dar am renunțat la toate, soluția tot n-a apărut. Totuși, uneori mai revin la unele dintre ele doar pentru a-mi reaminti, să fiu sigur că nu uit acele senzații.

E groaznic să nu știi cine ești, să nu știi de unde vii și încotro mergi, să n-ai pe nimeni și să știi că nu poți influența cu nimic deciziile și direcția în care o ia viața ta, totul e doar o iluzie, poate chiar și existența ta. Poți fi doar o simulare virtuală, iar tu s-ar putea să nu îți dai seama, s-ar putea să fii un hamster care învârte o rotiță din reflex, poate uneori îi mai și place și crede că nu va obosi niciodată. Unii își găsesc echilibrul  în vicii, alții în oameni dragi, alții în artă, alții în nimic. Sunt unul dintre cei care fac parte din ultima categorie, sunt un nimic și nu îmi găsesc echibrul, refuz să cred că am vreun sens aici.
Mă declar învins.

Îmi vorbiți voi de sociopatie, mă?

În ultimul timp am primit mesaje pe căsuța de email pe care o aveam afișată pe blog. Am decis să o șterg, nu cred că orice fraier îmi poate scrie ce vrea și când vrea. Dacă aveți un mesaj important și relevant să îmi transmiteți putem comunica foarte ușor, sunt deschis, lăsați-mi doar un comentariu și vă voi contacta eu, dar dacă vreți să îmi explicați ce este sociopatia și cum se comportă un sociopat nu vă ascult, nu am timp de pierdut cu asemenea prostii.

Cineva s-a trezit să îmi explice ce este sociopatia și chiar să mă contrazică... că n-aș ști ce e sociopatia, cum se manifestă sau dacă se poate vindeca în vreun fel. Că a văzut ea filme și seriale, ba că a citit în nu știu ce carte, ba că ar semăna cu nu știu ce boli descoperite de nu știu cine.

Copii, să fiu destul de clar, nu am chef să mă cert cu voi și nici să vă umilesc, chiar nu îmi place să fac asta, dar nu mai încercați să îmi demonstrați mie că greșesc sau că voi ați ști mai multe decât mine. Chiar nu mă interesează ceea ce credeți, iar dacă vreau un punct de vedere... vi-l cer eu, nu trebuie să aveți voi asemenea inițiative, chiar nu trebuie. Sunt sătul de păreriști și de atotcunoscători, ei sunt peste tot și ei ne umplu viețile, îi vedem la televizor, îi vedem pe lângă noi, își dau cu părerea și comentează despre orice, chiar și despre sociopatie, culmea! Pe blogul unui sociopat.
Multe s-au spus și s-au scris despre mine, dar dintre acestea multe sunt adevărate, de asemenea, multe sunt false. Depinde de voi dacă dați credit unor prostii sau mă întrebați pe mine dacă sunt adevărate, de acum vă spun, nu neg nimic, dacă este adevărat vă confirm, dacă nu, nu. Asta dacă sunteți curioși și interesați de un sociopat sau de sociopatie.
Nu sunt furios de fel, dar dacă situația o cere, mă aprind repede. Nu am un limbaj vulgar, dar dacă insiști te voi înjura. Nu sunt narrow-minded, îmi plac informațiile noi, le citesc și le prelucrez cu plăcere, dar mă enervez repede atunci când sunt contrazis și sunt sigur că am dreptate. Nu fac concesii în ceea ce privește unele teorii pe care le susțin, nu veni să îmi demonstrezi că nu e corect ceea ce susțin sau că tot ce spun este greșit, ai dreptul de a susține o altă teorie, nu trebuie să îmi demonstrezi mie că tu deții adevăraul și că eu sunt într-o gravă eroare, lasă-mă-n prostia mea, acceptă ceea ce spun și te voi accepta și îți voi accepta spusele.

Bă, nu veni să îmi zici mie ce-i sociopatia și ce e ăla un sociopat pentru că eu Sociopatu-n persoană, nu are rost să îți baț gura cu mine. Dacă vii să îmi ții predici și să mă aduci pe nu știu ce cale vrei tu, te trimit d-unde ai venit și nu te ascult, chiar s-ar putea să iasă mai urât pe viitor dacă revii cu asemenea prostii la mine.

Doar v-am zis,
Sociopatu

Sociopatia și rețelele de socializare

Am ajuns la un subiect destul de des discutat. Ce corelații se găsesc între sociopatie și mult-cunoscutele rețele de socializare? Răspunsul vi-l dau chiar eu, Sociopatul, un punct de vedere prin care vă puteți da seama în se măsură mă influențează rețelele de socializare și modul în care-mi adâncesc această afecțiune.

Rețelele de socializare le-am descoperit cu mulți ani în urmă, nici nu mai știu cu ce rețea de socializare a început toată nebunia asta care numai socializare nu-i, de fapt. Am folosit atâtea rețele de socializare încât nici nu le mai știu numele, mi le amintesc doar pe cele arhicunoscute și pe cele „destul” de cunoscute, deci nu cred că are sens să le mai enumăr aici.

Ca sociopat, rețelele de socializare îți oferă multe oportunități: reprezintă medii propice de manifestare liberă a trăirilor, exact așa cum îți dorești, iykwim. Pe scurt, te poți da așa cum vrei și poți poza în ochii altora exact cum dorești. Am făcut asta mai multe de zece ani și mi-a plăcut al naibii de mult să mă distrez cu străinii. Vorbeam în engleză cu oameni din toate colțurile lumii și mă dădeam de fiecare dată cine vroiam. Culmea este că închizând acea pagină a browserului reveneam la viața mea, în care prefer să tac și să îi privesc pe ceilalți de pe margine. Deci, din punctul meu de vedere, rețelele de socializare nu fac altceva decât să îmi adâncească sentimentul de sociopatie în care am început să mă complac.

E foarte bine să stai în fața calculatorului și să rămâi în sociopatia ta. Cu atât mai mult cu cât te poți manifesta așa cum nu ești, exact cum îți dorești și te poți reîntoarce la viața reală, rămânând în sociopatie.

Ar mai fi multe de spus, dar nu mai am chef să scriu, nu mai am chef să dau explicații.


Cu indiferență,
Sociopatu

Despre mine (2)

V-am promis că voi discuta despre mine. Nu sunt eu atât de responsabil pe cât ați putea crede, a început să îmi placă să scriu pe blog.

Nu știu ce să mai zic despre mine. Nu știu cine sunt, nu e vorba de lipsa unei identități de sine, de chestii cauzate de nu știu ce traumă din copilărie sau dintr-o altă perioadă a vieții sau mai știu eu ce ar zice un căcănar numit psiholog.

Nu știu cine sunt. Nu știu ce caut eu pe aici. Nu știu cum am ajuns aici. Nu știu care mi-e scopul. ... Știu multe lucruri, unii i-ar spune cultură, poate un efect al inteligenței, alții îi spun cultură generală, eu nu știu cum să-i spun, dar știu că pe lângă aceste multe chestii pe care le știu, adunate nu știu cum de-a lungul scurtei mele vizite pe aici, unii îi zic pământ, eu nu știu ce-i, am o lungă listă de nu-știu-uri. Sunt întrebări pe care orice om normal și le pune, dar își găsește răspunsuri, își găsește sprijin, fie în cei dragi, fie într-un hobby, fie într-o carieră, fie în religie sau credință. Eu nu îmi pot găsi identitatea, mă percep ca singurul care... Singur am fost, singur sunt și... prevăd că singur voi fi. De ce? Nu știu, e un nu știu din ăla multe de care-ți ziceam.  Uneori trec prin crize serioase și îmi trec prin cap tot felul de chestii, alteori chiar îmi place că sunt singur și nu aș da pentru nimic această singurătate. Să fie asta o altă creație infectă a capului meu defect?  Nu știu, din nou. Nu sunt un nihilist, nu știu ce sunt, nu știu cine sunt.

Cert e că sunt singur și nu prea-mi place să ies din bârlogul meu, uneori pe asta dau vina, dar și dac-aș ieși mai des nu cred că ar fi vreo diferență, nu mă pot apropia de nimeni, toți mi se par atât de goi pe dinăuntru și atât de plini de sine încât asta-mi întărește și mai mult trăirile egotice.

Nu pot înțelege pe nimeni și nimeni nu mă poate înțelege. Suntem atât de complecși încât orice știință nu are toate resursele pentru a ne descrie.


Prevăd multe lucruri din viața mea, care pare oricum o ratare, mi-e de ajuns să mă uit în trecut și-mi văd deja viitorul ratat, oricât de optimist aș fi. Lipsa banilor, problemele zilnice, neînțelegerile și multe alte lucruri mă fac să conchid asta. Nu, viitorul nu o creației a imaginației mele și nu cred că impresia mea asupra lui îl influențează-n vreun fel. Toate astea cred că m-au adus aici și m-au ajutat să îmi creez aceată cetate a sociopatiei. În curând, mă văd ținta unor fobii și a unor dependențe. Deja sufăr de câteva dependențe, niciuna destul de serioasă încât să mă îngrijoreze, cu siguranță dac-ar fi altu-n locul meu ar fi speriat de moarte și ar tot căuta mijloace prin care să scape de aceste dependențe, dar pentru ăsta sunt singurul mijloc de scăpare, sunt singurul mijloc prin care-mi pot suprima sociopatia și astfel țin ceea ce e-năuntru acolo, să nu își dea nimeni din jurul meu seama ce dramă trăiesc. Mulți mă știu ca un om serios, băiat de treabă, uneori zâmbitor, retras, cam egoist și la locul lui. Mi-e greu să nu răbufnesc și cu greu țin toată această presiune în mine.


Atât despre mine și despre sociopatie. În curând mai multe. Toate chestiile astea nu-s glume, chiar sunt trăirile unui om, poți să le iei cum le vrei, dar chiar există un om în spatele acestui blog și toate aste-s reale.


Cu indiferență,
Sociopatu

Despre sociopatie

Se bat toți să definească sociopatia și să spună multe despre cei atinși de această maladie, zic unii, alții zic că e ceva normal, mie nu-mi pasă de ce zic ei, dar știu clar ce e și o simt pe pielea mea, sociopatia.

Sociopat. După mine, om fără sentimente, fără prieteni(să le spunem cunoștințe-aparente, dar niciodată prieteni), fără emoții, nu iese prea des, decât dacă e neapărată nevoie. Deseori trăiește sentimente negative, e un egoist și egocentrist înnăscut, uneori suferind de un pesimism morbid, alteori de un optimism de o naivitate copilărească, dar toate astea-s doar iluzii, manifestări ale hipocondriei lui.

Cam atât despre sociopatie și sociopați, în curând mai multe doar pe acest blog. Sună bombastic, dar nu e așa. Blogul ăsta-i mica mea insulă, unde nimeni altcineva nu are loc.

Am uitat să spun, uneori mă simt bolnav de logoree, dar nu-mi dau seama dacă e o afecțiune reală sau creierul îmi joacă feste și îmi dă semnal fals-pozitive.

Whatever, te mai aștept pe aici dacă te intesezi de sociopatie.

Cu indiferență,
Sociopatu

În curând sociopatia intră în acțiune pe blog

Blog de sociopat
Primul articol e un test pentru că te detest.
Nu știu cine ești, ce vrei și cum ai ajuns aici, dar ăsta e blog de sociopat, așa că ai grijă!