Sentimente.

E o oră târzie. E trecut de mult de miezul nopții, e oră la care unii pleacă către locul de muncă. În curând voi trece de 24 de ore de când sunt treaz. De atunci bântui prin casă, am încercat să ies în oraș, am încercat cam tot ce îmi stătea în putință pentru a-mi găsi liniștea. Departe de mine acest lucru.

Acum stau în pat, mă gândesc și butonez pe hârbul de laptop. Asta fac de câteva ore, așa mi-am pierdut ziua. Am simțit că ceva nu e în regulă, m-am gândit doar la Ea. S-a putea ca acest text să semene cu unul scris de Radu F. Constantinescu, dar nu vreau deloc să fie așa, ceea ce relatez eu aici sunt trăiri ale unui om simplu, ale unui sociopat, de aceea vă și scriu în acest moment. Credeți-mă că mi-a luat mult până să trec peste încercarea de a-mi cenzura aceste trăiri și de a le păstra doar pentru mine, dar am ajuns la concluzia că pentru a vă face să înțelegeți sociopatia trebuie să aflați și aceste lucruri. Am scăpat de vălul rușinii, timidității și al pudori și acum vă scriu.

Îmi caut liniștea de câteva ore bune în muzica clasică, încerc să scap de gânduri și s-adorm. Nu pot. Simt că pe cât încerc mai mult, pe atât mai mult gândurile și sentimentele față de ea se amplifică.

(Pauză. Caut pe Facebook de când am început să discutăm.)

Nu am reușit să descopăr de când discutăm. Totul a început de la un subiect neutru, neinteresant pentru mine, dar foarte interesant pentru Ea. Am contitnuat de atuci discuția și am vorbit zi de zi. Poate au trecut unele zile fără să vorbim sau fără să ne spunem „Noapte bună!”, dar acestea au fost foarte puține.

Încerc să îmi dau seama dacă ea simte vreun sentiment față de mine, dar nu reușesc. Am încercat în nenumărate rânduri să plusez și să îi arăt că țin la ea și că vreau să discutăm puțin de faptul dacă e interesată să intrăm într-o relație. Mereu a ezitat, chiar de câteva ori mi-a dat semnale serioase de respingere, spunându-mi pe față că nu am dreptul să mă apropii sau să mă îndrăgostesc de ea, nu îmi permite, Ea vrea un tip cu bani, sugerându-mi că îs doar un pârlit care nu îi poate oferi ceea ce caută. Niciodată nu am încercat să îi sugerez faptul că merit o șansă, că poate relația noastră ar putea trece dincolo de partea materială. Poate mă vedeți care pe un puști de clasa întâia, îngrăgostit pentru prima dată. Nu-i așa, simt pentru această fată mult mai mult decât pentru oricare alta am simțit vreodată. Simt că sentimentele mele pentru ea trec dincolo de orice instinct animalic, simt că trece dincolo de ceea ce putem înțelege și percepe noi, simt ceva sublim, indescriptibil.

(Pauză din nou. Din nou pe Facebook, în căutarea primului schimb de replici dintre noi.)

De data asta am reuști să găsesc ceea ce căutam. Au trecut aproape 7 săptămâni de când tot vorbim și mă simt confuz. Au fost momente în care Ea a plusat și mi-a dat sentimentul că mă vrea, că ar fi dispusă să trecem dincolo de amiciție, au fost momente în care m-a respins explicit, fără niciun fel de reținere.

Probabil totul ar fi mult mai clar dacă am fi aproape unul de altul și am fi avut o discușie față în față, dar suntem la câteva sute bune de kilometri. Nu mi-am făcut curajul de a o vizita, cu atât mai mult cu cât m-a respins când i-am spus că îi voi face o vizită.

Mă simt precum un obiect, mă simt folosit, mă simt un mijloc, simt că se folosește de mine pentru a afla unele lucruri. Sper să mă înșel și ca totul să se sfârșească fericit și să reușesc, în fine, să mă apropii de Ea.

Sau poate cineva nu dorește acest lucru, poate chiar nu ne potrivim, iar cineva ne ține departe?

Încerc să gestionez peste aceste sentimente și să trec peste orice gând negru, oricât de rău sau periculos ar fi el pentru mine, în această privință nu îmi fac deloc probleme, dar mă ucide gândul că nu o înțeleg, că nu îmi spune exact ceea ce dorește, ceea ce vrea și cum vrea.

Sunt un sociopat, știu. S-a întâmplat să simt sentimente față de cineva și, culmea, mă respinge.

Again.

Din nou trec printr-o stare caracterizată de singurătate, de pesimism și de gânduri negre. E o stare persistentă și foarte de întâlnită în viața mea.
E de acum o obișnuință să trec prin așa ceva și am început să găsesc o ciclicitate a acestor stări, mai am puțin și pot descrie cu exactitate momentul în care urmează să trăiesc o astfel de stare, mai-mai că aș putea să vorbesc și despre starea pe care o voi trăi și chiar aș putea să v-o descriu în detaliu.

Mintea mi-e picată într-un pesimism distructiv, îl poți simți din primele cuvinte pe care ți le voi spune în discuția pe care o vei avea cu mine și îți vei da seama cum sunt după ce îmi vei auzi primele înjurături, apărute inevitabil după primele două-trei propoziții pe care le vom schimba.

Mi-e silă de cei din jurul meu, mi-e silă de relațiile pe care le am, mi-e scârbă de mine și cred că nimic nu mă poate salva. Jonglez numai negativism și sunt un pesimist convins, poate așa m-am născut și așa mi-a fost scris. Am momente în care nu cred în nimeni și nimic, nici măcar în mine. Asta din ce în ce mai des. Nu trece săptămână fără așa ceva, de acum e obositor, iar finalul întârzie să apară. Să vină din partea unei persoane sau să vină din mine? Să fie o schimbare a mea sau o decizie de moment? Nu, nu vă gândiți la așa ceva. Nu e ceea la ce mă gândesc eu.
Am căutat soluții. Dependențe, senzații de moment care să mă facă să uit. Totul a fost de moment, pe termen lung totul revenea și se resimțea mult mai rău decât înainte. A fost cafea, a urmat alcool, au fost țigări, au urmat multe altele, dar am renunțat la toate, soluția tot n-a apărut. Totuși, uneori mai revin la unele dintre ele doar pentru a-mi reaminti, să fiu sigur că nu uit acele senzații.

E groaznic să nu știi cine ești, să nu știi de unde vii și încotro mergi, să n-ai pe nimeni și să știi că nu poți influența cu nimic deciziile și direcția în care o ia viața ta, totul e doar o iluzie, poate chiar și existența ta. Poți fi doar o simulare virtuală, iar tu s-ar putea să nu îți dai seama, s-ar putea să fii un hamster care învârte o rotiță din reflex, poate uneori îi mai și place și crede că nu va obosi niciodată. Unii își găsesc echilibrul  în vicii, alții în oameni dragi, alții în artă, alții în nimic. Sunt unul dintre cei care fac parte din ultima categorie, sunt un nimic și nu îmi găsesc echibrul, refuz să cred că am vreun sens aici.
Mă declar învins.