Din nou trec printr-o stare caracterizată de singurătate, de pesimism și de gânduri negre. E o stare persistentă și foarte de întâlnită în viața mea.
E de acum o obișnuință să trec prin așa ceva și am început să găsesc o ciclicitate a acestor stări, mai am puțin și pot descrie cu exactitate momentul în care urmează să trăiesc o astfel de stare, mai-mai că aș putea să vorbesc și despre starea pe care o voi trăi și chiar aș putea să v-o descriu în detaliu.
Mintea mi-e picată într-un pesimism distructiv, îl poți simți din primele cuvinte pe care ți le voi spune în discuția pe care o vei avea cu mine și îți vei da seama cum sunt după ce îmi vei auzi primele înjurături, apărute inevitabil după primele două-trei propoziții pe care le vom schimba.
Mi-e silă de cei din jurul meu, mi-e silă de relațiile pe care le am, mi-e scârbă de mine și cred că nimic nu mă poate salva. Jonglez numai negativism și sunt un pesimist convins, poate așa m-am născut și așa mi-a fost scris. Am momente în care nu cred în nimeni și nimic, nici măcar în mine. Asta din ce în ce mai des. Nu trece săptămână fără așa ceva, de acum e obositor, iar finalul întârzie să apară. Să vină din partea unei persoane sau să vină din mine? Să fie o schimbare a mea sau o decizie de moment? Nu, nu vă gândiți la așa ceva. Nu e ceea la ce mă gândesc eu.
Am căutat soluții. Dependențe, senzații de moment care să mă facă să uit. Totul a fost de moment, pe termen lung totul revenea și se resimțea mult mai rău decât înainte. A fost cafea, a urmat alcool, au fost țigări, au urmat multe altele, dar am renunțat la toate, soluția tot n-a apărut. Totuși, uneori mai revin la unele dintre ele doar pentru a-mi reaminti, să fiu sigur că nu uit acele senzații.
E groaznic să nu știi cine ești, să nu știi de unde vii și încotro mergi, să n-ai pe nimeni și să știi că nu poți influența cu nimic deciziile și direcția în care o ia viața ta, totul e doar o iluzie, poate chiar și existența ta. Poți fi doar o simulare virtuală, iar tu s-ar putea să nu îți dai seama, s-ar putea să fii un hamster care învârte o rotiță din reflex, poate uneori îi mai și place și crede că nu va obosi niciodată. Unii își găsesc echilibrul în vicii, alții în oameni dragi, alții în artă, alții în nimic. Sunt unul dintre cei care fac parte din ultima categorie, sunt un nimic și nu îmi găsesc echibrul, refuz să cred că am vreun sens aici.
Mă declar învins.
