V-am promis că voi discuta despre mine. Nu sunt eu atât de responsabil pe cât ați putea crede, a început să îmi placă să scriu pe blog.
Nu știu ce să mai zic despre mine. Nu știu cine sunt, nu e vorba de lipsa unei identități de sine, de chestii cauzate de nu știu ce traumă din copilărie sau dintr-o altă perioadă a vieții sau mai știu eu ce ar zice un căcănar numit psiholog.
Nu știu cine sunt. Nu știu ce caut eu pe aici. Nu știu cum am ajuns aici. Nu știu care mi-e scopul. ... Știu multe lucruri, unii i-ar spune cultură, poate un efect al inteligenței, alții îi spun cultură generală, eu nu știu cum să-i spun, dar știu că pe lângă aceste multe chestii pe care le știu, adunate nu știu cum de-a lungul scurtei mele vizite pe aici, unii îi zic pământ, eu nu știu ce-i, am o lungă listă de nu-știu-uri. Sunt întrebări pe care orice om normal și le pune, dar își găsește răspunsuri, își găsește sprijin, fie în cei dragi, fie într-un hobby, fie într-o carieră, fie în religie sau credință. Eu nu îmi pot găsi identitatea, mă percep ca singurul care... Singur am fost, singur sunt și... prevăd că singur voi fi. De ce? Nu știu, e un nu știu din ăla multe de care-ți ziceam. Uneori trec prin crize serioase și îmi trec prin cap tot felul de chestii, alteori chiar îmi place că sunt singur și nu aș da pentru nimic această singurătate. Să fie asta o altă creație infectă a capului meu defect? Nu știu, din nou. Nu sunt un nihilist, nu știu ce sunt, nu știu cine sunt.
Cert e că sunt singur și nu prea-mi place să ies din bârlogul meu, uneori pe asta dau vina, dar și dac-aș ieși mai des nu cred că ar fi vreo diferență, nu mă pot apropia de nimeni, toți mi se par atât de goi pe dinăuntru și atât de plini de sine încât asta-mi întărește și mai mult trăirile egotice.
Nu pot înțelege pe nimeni și nimeni nu mă poate înțelege. Suntem atât de complecși încât orice știință nu are toate resursele pentru a ne descrie.
Prevăd multe lucruri din viața mea, care pare oricum o ratare, mi-e de ajuns să mă uit în trecut și-mi văd deja viitorul ratat, oricât de optimist aș fi. Lipsa banilor, problemele zilnice, neînțelegerile și multe alte lucruri mă fac să conchid asta. Nu, viitorul nu o creației a imaginației mele și nu cred că impresia mea asupra lui îl influențează-n vreun fel. Toate astea cred că m-au adus aici și m-au ajutat să îmi creez aceată cetate a sociopatiei. În curând, mă văd ținta unor fobii și a unor dependențe. Deja sufăr de câteva dependențe, niciuna destul de serioasă încât să mă îngrijoreze, cu siguranță dac-ar fi altu-n locul meu ar fi speriat de moarte și ar tot căuta mijloace prin care să scape de aceste dependențe, dar pentru ăsta sunt singurul mijloc de scăpare, sunt singurul mijloc prin care-mi pot suprima sociopatia și astfel țin ceea ce e-năuntru acolo, să nu își dea nimeni din jurul meu seama ce dramă trăiesc. Mulți mă știu ca un om serios, băiat de treabă, uneori zâmbitor, retras, cam egoist și la locul lui. Mi-e greu să nu răbufnesc și cu greu țin toată această presiune în mine.
Atât despre mine și despre sociopatie. În curând mai multe. Toate chestiile astea nu-s glume, chiar sunt trăirile unui om, poți să le iei cum le vrei, dar chiar există un om în spatele acestui blog și toate aste-s reale.
Cu indiferență,
Sociopatu
